După zece etape, podiumul SuperLigii este ocupat de Dinamo, Rapid și Universitatea Craiova. Trei cluburi diferite ca istorie, bani și suporteri, dar care seamănă astăzi într-un punct esențial. Sunt cluburi. Nu curți domnești!!! Au patroni, președinți, directori sportivi, antrenori, jucători, angajați. Fiecare cu meseria lui. Nu împărați și slujitori. Nu oameni care astăzi sunt finanțatori, mâine scouteri, poimâine antrenori și în ziua meciului selecționeri. Sunt locuri populate de oameni ai zilelor noastre. Cu școlile terminate la zi, cu profesii, cu competențe, cu principii care rezistă mai mult decât nervii unei seri și cu decizii care nu se modifică după primul telefon de după meci.

N-avea cum ca fotbalul să nu-i recompenseze odată și odată. Iar fotografia de după zece etape este spectaculoasă dacă punem lângă clasamentul SuperLigii clasamentul valorii loturilor de pe Transfermarkt. Acesta este clasamentul banilor. Clasamentul fotbalului îi are însă pe Dinamo, Rapid și Craiova pe podium, iar pe FCSB, al treilea lot ca valoare, abia pe locul 10. Și aici începe discuția adevărată. Pentru că Transfermarkt poate estima valoarea unui atacant, a unui fundaș sau a unui mijlocaș. Nu poate calcula valoarea normalității.

• Craiova – 37,05 milioane de euro.
• Rapid – 29,20 milioane.
• FCSB – 25,80 milioane.
• Dinamo – 19,23 milioane.

Nu există cotă de piață pentru un antrenor care știe că el face echipa. Pentru un director sportiv care își poate construi lotul după o idee. Pentru un președinte care administrează. Pentru un patron care stabilește direcția și oferă resursele. Pentru un fotbalist care știe că nu va fi judecat după dispoziția cuiva de la miezul nopții. Dar toate acestea apar, mai devreme sau mai târziu, în clasament.

Asta ne arată începutul acesta de sezon. Un club poate face două lucruri cu valoarea jucătorilor săi. O poate multiplica. Sau o poate divide. Un fotbalist de un milion într-un mecanism sănătos poate arăta de două. Unul de două milioane într-o organizație care se contrazice singură poate ajunge să joace de jumătate.

De aceea cazul lui Dinamo este poate cel mai interesant. Are un lot de 19,23 milioane, cu peste șase milioane sub FCSB, cu zece sub Rapid și aproape la jumătatea valorii Craiovei. Și este acolo. Sus. Cel mai sus. Dinamo nu poate câștiga (deocamdată) licitația banilor. Atunci trebuie să câștige licitația ideilor: scouting, profiluri potrivite, antrenament, continuitate, dezvoltarea jucătorilor și delimitarea responsabilităților.

Rapid are bani și al doilea lot ca valoare, dar are mai ales o structură. Dan Șucu este proprietarul care finanțează proiectul și îi stabilește direcția, nu omul care pretinde că trebuie să execute și meseriile celor pe care i-a angajat. Există conducere executivă, structură sportivă și antrenor. Exact banalitatea care, în fotbalul românesc, ajunge uneori să pară sofisticare occidentală.

Craiova are cel mai valoros lot și, în sfârșit, pare să transforme această valoare individuală în forță colectivă. Ani la rând a avut suficient talent pentru a câștiga mai mult decât a câștigat. Acum talentul pare așezat într-un mecanism care îl ajută. Și apoi este FCSB. Al treilea lot al campionatului ca valoare. Locul 10 după zece etape. Sigur, campionatul este lung. FCSB poate recupera. Clasamentul de azi nu acordă nici titlul, nici locurile europene. Dar fotografia momentului spune ceva.

Și poate că tocmai asta începe să se schimbe în fotbalul nostru. Ani întregi am privit normalitatea aproape ca pe o slăbiciune. Patronul trebuia să fie personajul principal. Președintele trebuia să apară zilnic pe la televizor. Antrenorul trebuia controlat. Directorul sportiv părea un moft importat din Occident. Iar organigrama era bună doar pentru site-ul clubului.

Acum, după zece etape, Craiova, Rapid și Dinamo sunt sus. Poate vor rămâne. Poate nu. Dar ceva mult mai important decât clasamentul începe să se vadă. În trei dintre marile cluburi ale României se instalează încet o formă nouă de autoritate: dictatura normalității.

O dictatură fără dictator. Patronul patronează. Președintele conduce. Directorul sportiv construiește. Antrenorul antrenează. Jucătorul joacă. Și fotbalul, acest sport atât de complicat, începe să recompenseze lucrurile simple.