Вход на сайт

Просмотр новости

Найдите то, что Вас интересует

Un nume legendar al handbalului e prezent în această săptămână la Craiova pentru a-și susține fiica la Mondialul U18

Дата публикации: 31-07-2026 10:50:00

Filip Jicha (44 de ani), un nume legendar al handbalului mondial, este în România, la Craiova, care găzduiește, alături de alte 3 orașe, Campionatul Mondial de handbal feminin U18. Fostul antrenor al lui THW Kiel o susține pe Valeria, fiica lui, care joacă în naționala Cehiei.
Naționala feminină U18 a Cehiei a debutat în forță la Campionatul Mondial, învingând-o pe Mexic cu 42-16. ...

Основное содержимое страницы с новостью.

Articol de David Istrate - Publicat vineri, 31 iulie 2026 13:50 / Actualizat vineri, 31 iulie 2026 13:57

Filip Jicha (44 de ani), un nume legendar al handbalului mondial, este în România, la Craiova, care găzduiește, alături de alte 3 orașe, Campionatul Mondial de handbal feminin U18. Fostul antrenor al lui THW Kiel o susține pe Valeria, fiica lui, care joacă în naționala Cehiei.

Naționala feminină U18 a Cehiei a debutat în forță la Campionatul Mondial, învingând-o pe Mexic cu 42-16. A urmat o înfrângere dureroasă împotriva Coreei de Sud, scor 23-24, care a redus semnificativ șansele ei de calificare în faza următoare a competiției.

În tribunele Sălii Polivalente din Craiova, prezent pentru a susține naționala Cehiei, a fost Filip Jicha, fostul antrenor al lui THW Kiel și fost jucător la Kiel, Veszprem și la FC Barcelona. Valeria Jichova, fiica lui, joacă în naționala Cehiei, marcând câte un gol în fiecare partidă disputată până acum.

Filip Jicha, despre Valeria, fiica lui: „Este foarte pasionată, foarte muncitoare”

Conform site-ului Federației Internaționale de Handbal, Valeria nu și-a dorit să joace handbal, ci a făcut baschet și dansuri înainte de a se îndrăgosti de sportul practicat de tatăl ei. Odată ce a prins „microbul”, ea a devenit pasionată de handbal.

„Într-o zi, ne jucam în grădină, aveam acolo o poartă pentru fiul nostru, care joacă și el handbal. Dintr-o dată, a spus: «Vreau și eu să arunc». I-am zis: «OK, încearcă». Și din acel moment, nu s-a mai oprit. Asta se întâmpla acum aproximativ patru ani”, a povestit Jicha.

„Acum este aici, cu echipa națională, la Campionatul Mondial. Este foarte pasionată, foarte muncitoare. Știe că a început mai târziu decât alții, așa că este foarte dedicată să recupereze. Nu am presat-o niciodată. Sunt doar un părinte care o susține. Asta mă face și mai mândru – cum și-a descoperit singură dragostea pentru acest sport. Acum nu mai este doar sportul meu, este și al ei. Este un lucru minunat pentru familia noastră”, a adăugat el.

Jicha a recunoscut că e foarte mândru că Valeria a ales handbalul, fiindcă e un mediu pe care îl cunoaște foarte bine și poate împărtăși informații cu ea. Totuși, promite că nu dă sfaturi nesolicitate.

„Ca părinte, sunt acolo dacă copiii mei cer ajutor. Dacă vor un sfat, sunt fericit să-l ofer”, a afirmat Jicha. „Am cunoștințe despre handbal, așa că o pot sprijini oricând are nevoie. Dar nu sunt genul de părinte care pune presiune. Nu îi spun ce trebuie să facă. Îi zic doar: dacă ai nevoie de ajutor, sunt aici. Uneori vine la mine și mă întreabă: «Putem merge la antrenament?». Și, bineînțeles, sunt fericit să fac asta”, a mai spus antrenorul ceh.

Un nume legendar al handbalului e prezent în această săptămână la Craiova pentru a-și susține fiica la Mondialul U18

Valeria Jichova, fiica lui Filip Jicha/Foto: ihf.info

Filip Jicha, cel mai bun jucător din lume în 2010: „Sunt foarte fericit să fiu martor la evoluția sportului”

Jicha a fost desemnat „cel mai bun jucător al anului” de către IHF în 2010, a câștigat de două ori Liga Campionilor EHF cu THW Kiel, în 2010 și 2012, Cupa EHF cu TBV Lemgo în 2006, iar apoi trei titluri în Bundesliga germană ca antrenor, plus un trofeu al Ligii Campionilor EHF cu Kiel.

Pentru naționala Cehiei, el a evoluat timp de 16 ani, între 2000 și 2016, adunând 148 de selecții și marcând 816 goluri. A participat la trei ediții ale Campionatului Mondial IHF masculin: Tunisia 2005, Germania 2007 și Qatar 2015.

„Când eram tânăr, nu visam să devin cel mai bun handbalist din lume. Voiam doar să mă distrez și să joc. Ambiția a venit mai târziu. Dar când mă uit la tinerii jucători de azi, emoțiile pe care le aduc în joc și în echipele lor sunt incredibile. Handbalul a făcut un pas uriaș înainte ca sport de echipă datorită acestei conexiuni emoționale din cadrul echipelor”, a explicat Jicha.

„Este ceva ce nu vedeam la fel de des pe vremea mea. De exemplu, am urmărit ieri meciul dintre Egipt și Franța, iar jucătorii egipteni au arătat atâta pasiune – după fiecare acțiune reușită, după victorie. Acest nivel de emoție este fantastic de văzut. Sunt foarte fericit să fiu martor la evoluția sportului. Tinerii jucători visează la cariere, la conexiuni, la succes – și, în multe privințe, au făcut deja pași uriași înainte”, a concluzionat el.

Un nume legendar al handbalului e prezent în această săptămână la Craiova pentru a-și susține fiica la Mondialul U18

Filip Jicha, la Craiova/Foto: Instagram

Схожие новости

#Наименование новостиТональностьИнформативностьДата публикации
1România a încheiat cu un eșec Campionatul Mondial U18: poziția finală în clasament08.3607-08-2026
2Rezultat năucitor în sala din Craiova, la Mondialul de handbal U18: scor final 67-4!07.8730-07-2026
3România U18 s-a calificat în grupa principală la Campionatul Mondial de handbal organizat acasă! Își cunoaște deja adversarele09.2630-07-2026
4Se cunosc primele două sfertfinaliste ale Campionatului Mondial U18 de handbal feminin » Când joacă România05.4303-08-2026
5Originară din România, o handbalistă reprezintă Spania la Campionatul Mondial U18: „Îmi plac CSM București și Gloria Bistrița”06.6801-08-2026
6Învinsă la o diferență de 11 goluri, România va juca vineri, 7 august, pentru locul 11 la Campionatul Mondial U1807.8606-08-2026
7Spania e din nou campioană mondială U18 la handbal feminin! Cum arată clasamentul turneului organizat în România06.1409-08-2026
8Cutremur: au ratat cupele europene după 30 de ani și și-au demis antrenorul aflat de 7 sezoane la club09.8527-06-2026
9Cum arată „careul de ași” al Campionatului Mondial U18 de handbal feminin și când se joacă semifinalele și finalele08.0806-08-2026
10Duș rece pentru naționala feminină de handbal la Campionatul Mondial U18 în ultimul meci al grupei preliminare04.5401-08-2026

Классификация: Спорт. Схожих патентов: 0. Схожих новостей: 10. Тональность: 0. Информативность: 5.94. Источник: www.gsp.ro.