FCSB – Rapid 4-1 ar fi trebuit să fie, după cifrele din buletine, un meci între tineri și bătrâni. Giuleștenii aveau o medie de vârstă de 24,7 ani în primul 11, roș-albaștrii, 29,4. Cinci ani diferență, enorm în fotbalul modern. Rapid a și condus la pauză, 1-0, dar Andrei Vochin a văzut un paradox: tinerii s-au comportat ca bătrânii, iar bătrânii au găsit energia să joace ca tinerii. Laurențiu Reghecampf a schimbat soarta derbyului prin decizii curajoase, iar victoria sa a fost și una a profesionistului care își cunoaște jucătorii asupra celor care cred că fotbalul se conduce numai din impresii.

Rapid a deschis scorul și a intrat la vestiare în avantaj. Dar nu trebuie să confundăm tabela cu felul în care s-a jucat. Giuleștenii au ales un fotbal economicos, aproape „pe vechi”, cu bloc defensiv foarte jos, fără pressing susținut și cu puțină preocupare pentru recuperarea rapidă a mingii.

Au avut tinerețea în acte, nu și în exprimare. În loc să folosească prospețimea pentru a sufoca adversarul, au preferat să-i cedeze inițiativa. Iar când o echipă tânără începe să apere un avantaj de un gol ca și cum ar avea de protejat o comoară, riscă să piardă tocmai calitatea care ar trebui s-o diferențieze: energia.

Mi-am amintit de Bătrânul și marea, romanul lui Hemingway. Santiago, pescarul îmbătrânit, știe că nu mai are forța tinereții. Dar are experiența, încăpățânarea și inteligența de a duce o luptă aparent imposibilă.

Numai că, în derby, rolurile au fost inversate. Rapid, echipa mai tânără, s-a comportat ca un pescar care încearcă să păstreze ceea ce crede că a prins deja. FCSB, echipa mai vârstnică, a continuat să tragă de fir.

Și a descoperit că peștele nu era deloc prins. Era abia începutul luptei.

Uneori, un meci se schimbă printr-o decizie tactică. Alteori, destinul deschide o ușă pe care antrenorul trebuie să aibă curajul să intre.

Accidentarea lui Garita a fost o asemenea ușă. Un atacant cu un joc greoi, previzibil, care nu mai oferea mobilitatea necesară, a părăsit terenul. Iar ceea ce părea un necaz pentru FCSB s-a transformat într-o oportunitate.

Nu accidentarea a câștigat derbyul. Ea doar a schimbat circumstanțele. Meritului lui Reghecampf îi aparține felul în care a folosit momentul.

Reghecampf garantase pentru Boutoutaou în fața unui patron grăbit să judece fotbaliștii după câteva impresii. „E jucător de Champions League, patroane!”, fusese argumentul antrenorului.

Francezul venit din liga secundă i-a oferit demonstrația practică. A intrat, a schimbat ritmul atacului, a găsit spații, a creat dezechilibru și a marcat de două ori.

Dintr-odată, fotbalistul asupra căruia planau îndoieli a devenit omul derbyului. Nu pentru că ar fi avut nevoie să-și justifice eticheta de Champions League, ci pentru că a arătat, pe teren, că are calitate din belșug pentru SuperLiga.

Așa arată diferența dintre a cunoaște un jucător și a avea o părere despre el.

Boutoutaou n-a fost singurul argument al băncii FCSB. Stoian a contribuit cu o pasă decisivă, iar João Paulo a înscris. Trei jucători introduși pe parcurs, trei contribuții care au schimbat fața partidei.

Reghecampf nu s-a limitat să înlocuiască niște nume. A modificat energia, dinamica și felul în care echipa a atacat spațiile. FCSB a devenit mai mobilă, mai agresivă și mai greu de anticipat.

Iar cifrele Flashscore sunt aproape nemiloase: 1,74 xG pentru FCSB și numai 0,14 pentru Rapid în repriza secundă. O diferență care arată că remontada nu a fost o întâmplare și nici rezultatul exclusiv al eficienței la finalizare. A fost o repriză dominată categoric de echipa care a îndrăznit să joace.

Poate cea mai importantă victorie a lui Reghecampf nu este cea de pe tabelă. Este confirmarea că un antrenor trebuie lăsat să antreneze. Să-și aleagă oamenii, să le cunoască posibilitățile, să le pregătească rolurile și să decidă când îi trimite pe teren.

Boutoutaou, Stoian și João Paulo au fost argumentele lui. Nu declarațiile, nu promisiunile, nu reputația. Fotbalul însuși.

La finalul romanului lui Hemingway, Santiago adoarme și visează leii Africii, simbolul unei forțe pe care timpul nu i-o poate șterge din suflet. Reghecampf, trecut prin Sudan și Maroc, are și el leii lui africani. Numai că, de data aceasta, nu i-a visat. I-a adus pe teren.

Rapid a avut tinerețea, dar a jucat bătrânește. FCSB a avut bătrânii, dar a câștigat prin curaj și prospețime. Iar Reghecampf a demonstrat că, în fotbal, nu vârsta din buletin hotărăște cine e tânăr, ci ideea din capul antrenorului.