Ce notă a primit Radu Drăgușin după Fiorentina - Como 1-3 și ce i-au reproșat jurnaliștii din Italia, care i-au găsit însă și o scuză: „A fost lăsat singur”
Radu Drăgușin (24 de ani) a fost integralist duminică în meciul Fiorentina – Como 1-3, disputat în cadrul etapei cu numărul 7 din Serie A. Fundașul central român nu a avut chiar cea mai bună prestație din cariera sa de până acum. În principiu, i-a fost reproșat golul 3 marcat de oaspeți, prin Douvikas în minutul 56.
Ce note a primit Radu Drăgușin după Fiorentina – Como 1-3Mai exact, internaționalul român a fost criticat pentru faptul că i-a lăsat la acea fază prea mult spațiu adversarului său înainte ca el să șuteze spre poartă. Din acest motiv, jurnaliștii de la violanews.com i-au acordat lui Drăgușin doar nota 5 pentru evoluția lui din această partidă, alături de următoarele mențiuni: „Nu prea reactiv, nu prea agresiv. La golul de 1-3 s-a lăsat păcălit de fenta lui Douvikas cu o ușurință dezarmantă”.
Ce i s-a reproșat lui Radu Drăgușin în presa din ItaliaDe asemenea, și în viziunea jurnaliștilor de la tuttomercatoweb.com evoluția lui Radu Drăgușin din meciul Fiorentina – Como 1-3 a fost tot de nota 5. Și ei au adus în discuție în mod special tot faza golului înscris de Douvikas, însă cu mențiunea că fundașul central român a și fost lăsat de multe ori în această partidă singur în fața adversarilor de către coechipieri, în principiu în situații destul de complicate.
„A fost găsit vinovat în apărare pentru că a fost singur, izolat, atunci când Douvikas a marcat, dar nici nu i-a rezistat jucătorului grec, care a pecetluit soarta meciului cu golul trei”, a notat și sursa citată anterior. Pe de altă parte însă, în acest meci Radu Drăgușin a fost implicat și într-un episod menit să arate faptul că românul are parte în prezent de un statut destul de important în vestiarul Fiorentinei.
Mai exact, în prelungirile primei reprize, atunci când formația viola a reușit să marcheze din nou prin Pongracic, dar ulterior golul a fost anulat la intervenția VAR pe motiv de offside, căpitanul David De Gea, portarul Fiorentinei, l-a „delegat” pe Drăgușin să poarte discuțiile cu arbitrul în acel context, bineînțeles întrucât, prin prisma poziției sale din teren, spaniolul nu putea ajunge în timp util în zona respectivă a terenului.