Pe 7 septembrie la ora 23:59, fereastra de transferuri a SuperLigii s-a închis. Cluburile pot legitima în continuare jucători liberi de contract, cu condiția ca aceștia să fi devenit liberi înainte de închiderea perioadei de transferuri. Este deci momentul potrivit pentru o analiză a pieței transferurilor din această vară, atât la nivel de ligă, cât și în ceea ce privește cele mai importante cluburi ale campionatului – Universitatea Craiova, Universitatea Cluj, CFR Cluj, Dinamo, Rapid și FCSB. O notă importantă – în analiza de mai jos, în cazul tuturor cluburilor și transferurilor, FANATIK a luat în calcul datele oferite de platforma Transfermarkt, pentru a avea o sursă unică de informații.

Sumele vehiculate în perioada de transferuri nu sunt deloc impresionante. Toate cele 16 cluburi au încasat cumulat 21,6 milioane euro și au cumpărat de 9,34 milioane euro. Sumele încasate provin aproape integral din vânzări externe – 20,45 milioane euro. Asta nu înseamnă că SuperLiga este un campionat exportator; înseamnă doar că SuperLiga nu transferă din exterior cu sumă de transfer. Aproximativ 90 de fotbaliști străini (fără experiențe anterioare în SuperLiga) au ajuns în România în această vară, așa că titulatura de campionat exportator ar fi una infirmată de realitate.

Olaru, Coubiș și Anzor ocupă cele trei trepte ale podiumului plecărilor, totalizând 8.5 milioane euro.

• Olaru – 3 milioane euro (prima ligă Belgia)
• Coubiș – 3 milioane euro (Championship)
• Anzor – 2,5 milioane euro (MLS)
• Borza – 2,2 milioane euro (prima ligă Turcia)
• Bîrligea – 1,5 milioane euro (împrumut Serie A)

Imediat sub locul 3 avem transferul lui Borza în Turcia (2,2 milioane euro) și împrumutul lui Bîrligea în Serie A pentru 1,5 milioane euro. Acestea fiind toate plecările pentru sume care depășesc pragul milionului de euro. 5 transferuri, 12,2 milioane euro.

În cazul achizițiilor, topul este unul discutabil. Și asta pentru că planează un semn de întrebare asupra sumei pe care Transfermarkt o oferă pentru transferul lui Sava – 2,5 milioane euro. Suma e contestată de însuși Felgueiras, director sportiv la Universitatea Craiova:

“Nu e vorba de o sumă atât de mare (n.r. – 2,5 milioane de euro), e mult mai mică, pot să vă spun, și Udinese are dreptul să-l răscumpere la sfârșitul sezonului. Nu știu de unde a pornit discuția asta.”

• Sava – 2,5 milioane euro (Universitatea Craiova)
• Elisor – 1,5 milioane euro (Universitatea Craiova)
• Tavares/ Boutoutaou – 1 milion euro (Universitatea Craiova/FCSB)

Ei bine, dincolo de suma exactă, dacă Sava a costat peste 1 milion de euro, top 3 veniri e adjudecat de Universitatea Craiova, cu Sava, Elisor și Tavares. FCSB punctează cu singurul transfer pe bani din afara podiumului dar în limita milionului de euro – Boutoutaou. Desigur, există alte câteva transferuri costisitoare (ex – Drăguș) care au ca obiect jucători liberi de contract, dar acum discutăm exclusiv despre achiziții cu sumă de transfer.

Foarte interesante sunt însă și detaliile operațiunilor pentru fiecare club în parte. Ne vom opri în cele ce urmează asupra numelor, sumelor și posturilor, încercând însă să tragem și concluzii cu privire la strategia sportivă a fiecărui club.

Pe lângă cele 3 achiziții de peste 1 milion de euro, Craiova a mai realizat trei transferuri pentru primul unsprezece, sau care să asigure concurență titularilor: Lameira, mijlocașul central al Oțelului, care a costat jumătate de milion și Webster, fundașul stânga care a costat 400,000 euro. Webster a venit în locul lui Florin Ștefan, iar Lameira l-a înlocuit pe Anzor, georgianul părăsind Craiova cu destinația MLS în ultimele zile de mercato. Stoperul Roux a venit și el pe finalul perioadei de transferuri, pentru a acoperi golul lăsat de accidentarea lui Rus.

Surprinzător, la capitolul plecări Craiova nu a excelat. Aceasta este probabil marea neîmplinire administrativă a oltenilor în această vară. Anzor era un produs de export, dar în niciun caz primul pe listă. Al-Hamlawi sau Baiaram erau cu siguranță nume în schimbul cărora Craiova aștepta sume importante. Desigur, ambii au încă o vârstă bună și nu discutăm în nicun caz despre ultimul tren al carierei lor profesioniste, dar e greu de crezut că va exista un moment mai bun decât sezonul în care Universitatea a câștigat eventul și s-a calificat în grupele Conference League.

Prin aducerea lui Elisor și Tavares, Craiova a lăsat senzația că s-a pregătit din timp pentru aceste plecări. Nerealizarea acestor transferuri s-ar putea datora evoluțiilor neconvingătoare ale Craiovei în tururile preliminare europene și ar putea reprezenta un eșec sportiv pe acest debut de sezon, mai ales că plecarea celor 2 ar fi putut asigura bugetul pe un sezon (sau pe acolo).

Două lucruri remarcabile a reușit Universitatea Cluj în mercato. Să își completeze lotul fără să achite sume de transfer și să obțină o sumă excelentă pentru Coubiș. Singura cheltuială din această vară este achitarea clauzei către Sampdoria, pentru a-l putea vinde pe Coubiș în Championship. Încurajați de succesul Coubiș, clujenii continuă strategia importurilor de tineri fotbaliști români crescuți în școli de fotbal serioase, prin aducerea lui Szimionaș de la Verona. În rest, U Cluj și-a completat lotul cu fotbaliști verificați în prima ligă, aflați la final de contract – Poulolo, Friday Adams, Alibek Aliev.

Ajungem astfel la marele eșec al campaniei de vară – Lukić. După un sezon cu adevărat excepțional – vicecampion, golgeter al SuperLigii, participant și marcator la Cupa Mondială, atât clubul, cât și fotbalistul visau cu ochii deschiși la un transfer spectaculos. Transfer care, spre surpriza generală, nu s-a materializat. E adevărat, dacă vinzi un fundaș central cu 3 milioane euro, te aștepți sa încasezi mai mult pe un vârf marcator la Cupa Mondială. Doar că nu SuperLiga l-a vândut pe Coubiș în Championship, ci mixul de vârstă perfectă și școală fotbalistică făcută în Italia. Detaliu care schimbă complet filtrele prin care Lukić este evaluat de potențialii cumpărători. Probabil acesta este motivul pentru care Lukić evoluează încă în România și, spre deosebire de Assad și Baiaram, e posibil ca în cazul bosniacului momentul ideal să se fi evaporat definitiv.

Dacă ultima zi a ferestrei de transferuri nu ar fi existat, campania de vară ar fi reprezentat pentru CFR Cluj un succes moderat. Cea mai mare realizare a clubului ar fi fost intrarea în insolvență și despărțirea de câteva nume care afectau serios bugetul de salarii – Muhar, Korenica, Kamara, Alibek. Nu îl includ pe Sinyan, pentru că în cazul său contractul ajunsese oricum la final.

Încasările verii au fost mai degrabă modeste și asta din două motive: în primul rând, e greu să vinzi scump când absolut toți cumpărătorii stiu că ești într-o situație financiară dificilă și, în al doilea rând, în contextul datoriilor pe care clubul le avea față de ei, mulți jucători importanți și-au negociat rezilierea contractelor. Alibek, spre exemplu, cu siguranță a ieșit mai câștigat plecând liber la U Cluj, iar U Cluj sigur a plătit o primă de instalare mai mică decât suma de transfer pentru un atacant bun al primei ligi.

Doar 2,5 milioane euro au încasat cei de la CFR în această vară, cea mai mare parte a sumei venind din doar 3 fotbaliști – Korenica, Ilie și Keita.

• Korenica – 600,000 euro (FCSB)
• Matei Ilie – 500,000 euro (prima ligă Turcia)
• Keita – 500,000 euro (Ordabasy)
• Bolgado – 350,000 euro (Angola)
• Aly Abeid – 300,000 euro (Algeria)
• Huja – 250,000 euro (Raja Casablanca)

Ei bine, în ultima zi de mercato CFR Cluj a făcut spectacol: nu mai puțin de zece fotbaliști au ajuns în Gruia, iar acest fapt ieșit din comun merită comentat. Arpad Tordai, Billel Omrani, Sergiu Buș, Iva Gelashvili, Adi Nalić, Leo Saca, Ervin Omić, Jelani Dumas, Cristian Perea și Cristian Ignat – aceasta este lista fotbaliștilor legitimați de CFR în ultima zi de mercato. Practic, CFR a acoperit toate posturile descoperite prin plecările din ultimile săptămâni. Lista, cu jucători formați la Barcelona (Saca) și Juventus (Omić), sau veniți direct de la Benfica (Dumas, echipa a doua) și Real Madrid (Perea), demonstrează trei chestiuni, toate foarte importante.

În primul rând, forța clubului CFR. Anii de trofee au cristalizat o organizație care performeaza din punct de vedere administrativ și în aceste momente deloc simple. CFR nu a adus doar fotbaliști la număr, pentru completarea cantitativă a lotului, ci a făcut niste investiții în jucători care pot deveni în scurt timp sursă de venit pentru club.

În al doilea rând, CFR demonstrează că odată cu intrarea în insolvență nu renunță la performanța sportivă. Evident, nu va putea emite pretenții la titlu, dar cu siguranță CFR își propune accederea în playoff. Cine își imaginează un CFR împăcat cu ideea de playout, se înșală. Paradoxal, această situație e una probabil neașteptată pentru Șumudică, antrenor care era pregătit să gestioneze relația sa cu clubul, lotul și presa în condițiile unui lot fără pretenții de performanță. Începând din noaptea trecuta, patronul Varga a luat presiunea sportivă de pe umerii săi și a pus-o în ranița lui Șumudică. O răsturnare de situație probabil neașteptată pentru Șumi. Cu lotul completat și cu salariile la zi (obligație legală), Șumudică e practic obligat să ducă CFR în playoff. Și să gestioneze relația cu Varga de pe alte poziții decât s-ar fi așteptat acum două săptămâni.

Nu în ultimul rând, lista de 10 fotbaliști demonstrează faptul că “binili învinge” doar în filme. Și nu spun asta pentru a întări declarațiile lui Pancu pe subiect, ci din perspectiva rapidistului care știe că Rapid este singurul club din România retrogradat pe motiv de insolvență. Unul dintre argumente, la vremea respectivă, fiind acela că nu putem încuraja cluburi să promită bani pe care nu îi pot plăti, pentru a obține performanță, lăsându-le apoi să continue la același nivel. Ei bine, pentru CFR (ca și pentru Dinamo) se poate. Chiar a doua oară, pentru a da naștere competențelor profesionale desăvârșite în administrarea insolvenței în sport.

Marele merit al celor de la Dinamo este acela că au avut o strategie și au fost consecvenți în a o aplica. Spre deosebire de Rapid, spre exemplu. În acest sezon, pilonul central al strategiei a fost antrenorul. Puțină lume credea (recunosc că nu am făcut parte din acest grup restrâns) că Dinamo îl va putea înlocui ușor pe Kopic. Ei bine, nu doar că au făcut-o; Campos duce Dinamo la următorul nivel ca exprimare în iarbă. Pentru a reuși o astfel de înlocuire de antrenor este nevoie de pricepere.

În managementul sportiv Dinamo a avut, în ultimii, ani, un minus important. A descoperit jucători interesanți, a reușit să îi aducă, dar i-a pierdut gratis, la final de contract. Boateng și Gnahore sunt fotbaliștii din această categorie în vara lui 2026. Așadar, primul obiectiv a fost înlocuirea lor. Boateng a fost înlocuit cu Pascual, iar Gnahore cu… Soro (aici e meritul scouterului Nuno Campos). Probabil că rocada Gnahore-Soro este și cea mai importantă cauză a modificării de dinamică în jocul lui Dinamo.

Bellaarouch este un alt loz câștigător tras de Dinamo, dar nu poate fi vorba de noroc atunci când aduci un portar de calitate pe care NU l-ai văzut jucând (în ultimii 2 ani înainte de Dinamo, Bellaarouch jucase fix 5 meciuri). Cineva competent ți-a vorbit despre el, iar în domeniul ăsta relațiile corecte sunt aur. Daca și Zandbergen, sau Pinto vor confirma, putem concluziona că Dinamo este un club bine pus la punct la capitolul scouting. Pentru că este mult mai dificil să transferi fotbaliști străini la un club cu presiune și obiective, decât la unul de jumătatea clasamentului.

Plusul lui Dinamo este acela că aduce jucători potriviți pentru ceea ce joacă, pentru că îi caută astfel. Minusul (până în acest moment) este acela că încă nu vinde. Suma încasată pe Sivis (700,000 euro) este una foarte bună, dar sună mai degrabă a excepție. Produsele de export ale lui Dinamo par să se numească Cîrjan, sau Musi; rămâne de văzut cum va gestiona clubul cazul Karamoko, care va intra în iarnă în ultimile 6 luni de contract. O despărțire în această vară ar fi în interesul ambelor părți.

Unde? La colegele de competiție. În prima parte a verii FCSB a adus Boutoutaou, Labonne, Gnahore și Batubinsika.

• Boutoutaou – 1 milion euro
• Labonne – 100,000 euro
• Gnahore – liber de contract (Dinamo)
• Batubinsika – liber de contract (prima ligă Grecia)

Batubinsika (și pe fondul penuriei din centrul apărării) s-a impus ca titular, Boutoutaou baleiază deocamdată periculos (pentru el) între speranță și dezamăgire (deși arată calitate tehnică), iar Labonne și Gnahore nu emit încă pretenții la un tricou de titular. Dacă Gnahore a fost adus din campionatul intern, ceilalți trei sunt la prima experiență în Superliga și par să confirme că FCSB nu e în largul său când aduce jucători pe care nu îi cunoaște.

Din fericire, vânzările din vară (Olaru, Bîrligea și Lixandru) au adus în club puțin peste 5 milioane de euro, ceea ce a permis patronului FCSB să lanseze o ofensivă neașteptată pe frontul transferurilor.

Astfel, la FCSB a ajuns liber de contract Drăguș, iar Muhar (aflat în aceeași situație) se pregătește și el să finalizeze mutarea. Profitând de situația de la CFR, FCSB îl aduce și pe Korenica pentru 600,000 euro. Astfel, în teorie cel puțin, FCSB a acoperit găurile lăsate de plecările verii (îl includem aici și pe Tănase). Transferurile de jucători liberi de contract sunt doar la prima vedre chilipiruri; conform declarațiilor lui Gigi Becali, Drăguș va costa 4 milioane euro (cu tot cu taxe) în 3 ani de contract. Cele trei veniri au, pe lângă importanță sportivă, câteva semnificații speciale.

În primul rând, confirmă că strategia sportivă a FCSB depinde în mare măsură de orgoliul patronului. Orgoliu care de multe ori a întărit lotul mai mult decât orice alt plan făcut de conducerea clubului. A doua confirmare este aceea că FCSB, atunci când transferă la impuls, o face din campionatul intern, adică țintele sunt fotbaliști cunoscuți de patron. Această externalizare a scoutingului are sens. Dacă nu ai o structură bine pregătită (ca la Dinamo, de exemplu), rata de eșec poate fi mare. Iar FCSB nu poate risca timp și bani. A lua jucători din campionatul intern reduce riscul de adaptare la țară, la campionat și chiar la…Gigi Becali. Boutoutaou, sau Labonne ar putea avea un șoc la contactul cu opiniile public exprimate de patron; Muhar sau Korenica știu exact unde vin.

Nu în ultimul rând, aducerea unor jucători atât de costisitori arată că Gigi Becali nu va face rabat la performanță în acest sezon. Ceilalți competitori ar trebui să înțeleagă bine asta.

Am lăsat la final subiectul cel mai apropiat mie. Atât sentimental, cât și din perspectiva cunoștințelor. Rapid este, din punct de vedere sportiv, un șantier continuu, încă de la promovarea din Liga 2.

Celor care ar fi tentați să mă contrazică spunând că parcă vara asta lucrurile stau altfel, le răspund că nicio strategie sportivă nu poate avea la bază “orice jucător este de vânzare”. Am citat toată conducerea clubului, de la antrenor la acționari, trecând prin directorul sportiv.

Paradoxul Rapidului este că vinde excepțional… pentru un club care se ferește de cupele europene ca CSA Steaua de dreptul de promovare în prima ligă. Și în această vară Rapid a încasat aproximativ 3 milioane euro, din două tranzacții – Borza și Christensen. Surprinzător, Dobre a rămas în Giulești, iar asta nu este neapărat o veste bună din punct de vedere financiar, pentru că la iarnă intră în ultimile 6 luni de contract. Sub povara rateurilor în serie (și pe bani serioși) din sezoanele precedente (și monitorizat de FRF), clubul nu a cheltuit deloc mult pe veniri. Jucători liberi, sau împrumuturi (multe cu opțiune de cumpărare). Au fost aduși fotbaliști cu calitate în această vară, dar impresia de lipsă de coerență rămâne.

Rapid are în lot 3 fundași stânga, toți cu argumente de titular – Sălceanu (încă under, adus cu 400,000 euro iarna trecută), Annan (împrumut cu opțiune) și Latif (împrumut fără opțiune). Jucătorul aflat în proprietatea Rapidului pare să mai aibă doar argumentul “under” în fața celor împrumutați. Iar Annan, jucător care până la transferul la Rapid jucase în 2026 doar 58 de minute în 4 meciuri, a fost titularizat cu prima ocazie, semn că a fost adus la solicitarea antrenorului. Altfel, și-ar fi așteptat (cum e firesc) rândul și ar fi primit minute pe parcurs, așa cum s-a întâmplat cu Latif, puștiul împrumutat de la Genoa.

Apoi, la mijloc Rapid are 3 închizători, toți cu calitate și de calitate – Vulturar, Doumbia și Tape. Cel mai experimentat fiind Vulturar, la 22 de ani. Tape abia a devenit major, iar Doumbia are 19 ani. O medie de vârstă neobișnuit de scăzută pentru un post atât de important. În aceeași zonă de teren, Rapid nu are nici un mijlocaș box to box cu calitate ofensivă, deși Christensen a plecat de peste două luni. Moruțan, singura opțiune de mijlocaș ofensiv, nu are nicio dublură, clubul așteptând revenirea unui jucător (Gojkovic) care nu a impresionat nici înainte de accidentarea teribilă la genunchi.

În atac Stojilkovic este un vârf cu experiență și calitate (deși nu este un finalizator), dar fără rezervă rezonabilă pe post. Insistența în a salva investiția Jambor este demnă de o cauză mai bună; e evident că transformarea sa într-un atacant decent pentru prima ligă este o utopie, în ciuda dorinței băiatului. Iar Kodor este o speranță (una cu argumente fotbalistice), dar a cărui dezvoltare este întârziată (nepermis!) de iluzia salvării banilor cheltuiți cu Jambor (ăsta e mesajul pe care prezența slovacului la Timișoara îl dă). În dreapta, Dobre privește amuzat la cel care ar trebui să îi ridice probleme de titularizare – Rareș Pop, o altă investiție transformată în cheltuială.

Rapid a avut în cei cinci ani de la promovare două șanse mari, pe care nu le-a interpretat corect. Și care, astfel, au ajuns să conducă la concluzii greșite. Cele doua șanse s-au numit Rareș Ilie și Rrahmani. Primul, transferat pe o sumă foarte mare, la o vârstă foarte fragedă, în campionat de top 5, într-un context (al jucătorului) pe care nu l-am înțeles. Și neîntelegându-l, am concluzionat că e suficient să cumpărăm tineri și banii vor veni. Fără să ne întrebăm cum de nu s-a mai gândit nimeni la asta înainte. Scăpând totodată din vedere partea cea mai importantă – dezvoltarea acelor tineri. Cum și cine e responsabil de ea. Pe rând, Cîrjan, Omar, Pop, au căzut astfel în capcana Rapidului. Sandu și Lefter au scăpat, practic împotriva voinței lor.

A doua șansă s-a numit Rrahmani și, din motive care scapă, clubul a concluzionat că anumite competențe interne au condus la descoperirea unui fotbalist propus la cel puțin alte trei cluburi din Superliga. Credință cu efecte secundare, de tip Jambor.

Astfel, cu un lot în care valoarea nu este deloc uniform distribuită, fără linie de mijloc pentru 4-3-3, cu un modul (4-2-3-1) dependent de un singur fotbalist (Moruțan) și fără rezervă de vârf, Rapid e condamnată să aștepte (din nou) mercato de iarnă pentru a-și completa lotul. Prilej pentru a constata (din nou) că e dificil să aduci fotbaliști de valoare iarna. Sau, dacă îi găsești (vezi cazul Moruțan), riscă să te ajute din sezonul următor.