Marius Baciu a primit ultimatum din partea conducerii FCSB, iar roș-albaștrii analizează între timp multiple posibilități. Marius Șumudică a lămurit situația după ce s-a spus că ar fi favorit pentru acest post
Marius Șumudică (55 de ani) este în prezent antrenorul celor de la CFR Cluj, însă în ultimele zile au apărut zvonuri că ar putea prelua banca tehnică a celor de la FCSB dacă Marius Baciu nu va începe să obțină rezultate. Tehnicianul ardelenilor a lămurit situația și a explicat că nu va părăsi corabia pentru o ofertă din partea bucureștenilor.
Marius Șumudică neagă faptul că ar urma să vină la FCSBMarius Șumudică și-a asumat preluarea clubului CFR Cluj, deși era conștient de problemele financiare din interior. Cu toate acestea, el a reușit să obțină mai mult decât s-ar fi așteptat oricine, iar în 4 etape a acumulat 7 puncte, una dintre victorii venind chiar împotriva celor de la FCSB.
În contextul zvonurilor că el va fi următorul antrenor al roș-albaștrilor, Marius Șumudică a explicat că nu este cazul, deși are o relație foarte bună cu Gigi Becali: „Mă bucură dacă una dintre cele mai titrate echipe din fotbalul românesc se gândeşte la mine. Dar eu sunt antrenorul CFR-ului în momentul de faţă. Am un angajament aici, am venit la CFR să ajut la redresarea acestui club. În momentul de faţă trebuie să-mi văd de treabă la CFR. Aşa poate să vorbească oricine. Dimineaţă am mai auzit nişte zvonuri că aş pleca în altă parte, ba prin străinătate, ba prin astea…Nu, nu se pune problema. În momentul de faţă sunt antrenorul CFR-ului. Dacă cei de la FCSB se gândesc…am văzut că se gândesc la o sumedenie de antrenori, nu numai la Şumudică…Şi atunci înseamnă că eşti apreciat, atât pot să spun”, a declarat Şumudică.
Nu mă gândesc să părăsesc corabia. Că să închei subiectul cu FCSB, n-am avut discuţii cu nimeni din conducerea FCSB-ului. Ah, că vorbesc cu Gigi asta e altceva. Nu ascund lucrul acesta. N-am avut discuţii cu Meme sau cu cineva de acolo legat de o posibilă colaborare”, a declarat Marius Șumudică, citat de primasport.ro.
Marius Șumudică a pus tunurile pe Marius Baciu după derby-ul Dinamo – FCSBFCSB a pierdut în „Eternul Derby” și a ajuns la trei înfrângeri consecutive în SuperLiga României. La FANATIK SUPERLIGA, Marius Șumudică și-a exprimat opinia despre jocul roș-albaștrilor și a explicat că pare o echipă care joacă „după ureche”. Totodată, el crede că FCSB are o echipă cu fotbaliști de valoare și nu înțelege de ce antrenorii au nevoie de timp ca să facă rezultate cu lotul respectiv:
„Am avut, așadar, un derby între o echipă lucrată și o echipă care în momentul de față eu consider că joacă după ureche, adică nu joacă din calitatea jucătorilor, ci din ceea ce pot face ei individual. Eu consider că FCSB-ul mereu a avut echipă. Nu înțeleg cum apar fel de fel de oameni care spun hai să mai lăsăm antrenorul cinci etape sau ceva de genul ăsta, să vedem ce face cu echipa asta pe care o are. Păi FCSB-ul n-avea echipă înainte?”, a declarat Marius Șumudică la FANATIK SUPERLIGA.