Universitatea Craiova a fost eliminată în play-off-ul Europa League de Ararat Armenia. La finalul meciului a fost eliminat Carlos Mora, care şi-a aflat pedeapsa. Cât va lipsi jucătorul oltenilor.
Universitatea Craiova a avut o „dublă” pe muchie de cuţit cu Ararat Armenia, din play-off-ul Europa League. După 1-1 la Craiova, oltenii au fost eliminaţi cu 0-1, după un penalty transformat în minutul 90+8 de Sandro Lima.
Carlos Mora a avut o seară de coşmar la Erevan. Jucătorul Universităţii Craiova a comis penalty-ul din care armenii au marcat golul calificării. Mai mult, după fluierul final, costaricanul a fost eliminat de arbitru.
FANATIK a aflat pedeapsa vedetei oltenilor. Carlos Mora a fost suspendat o etapă şi va lipsi cu Getafe, în primul meci din faza principală a Conference League. Deşi existau temeri că va încasa două etape de suspendare, aripa dreaptă a oltenilor va putea evolua cu Inter Club d’Escaldes, programat pe 22 octombrie.
Universitatea Craiova debutează în Conference League cu Getafe!Universitatea Craiova va evolua pentru a doua ediţie consecutiv în faza principală din Conference League. Oltenii vor debuta în noua ediţie a competiţiei cu Getafe, programat pe 15 octombrie, de la ora 19:45, pe „Ion Oblemenco”.
Carlos Mora este un jucător esenţial pentru Universitatea Craiova. Jucătorul oltenilor a bifat 19 prezenţe deja în acest debut de sezon, având un gol marcat şi cinci pase decisive. Mora joacă la Universitatea Craiova din 2024 şi mai are contract doi ani cu oltenii.