Jaqueline Cristian (28 de ani) se confruntă cu probleme medicale și a avut nevoie de o intervenție chirurgicală. Ce a postat sportiva direct de pe patul de spital.
Într-un sezon în care rezultatele sunt sub așteptări, Jaqueline Cristian a fost nevoită să se retragă în această săptămână de la WTA Iași și a ajuns la cuțit. Mesajul postat de jucătoare chiar din spital.
După ce a pierdut încă din primul tur la Wimbledon 2026, acolo unde a avut însă onoarea de a se antrena cu celebra Serena Williams, Jaqueline Cristian ar fi trebuit să participe la turneul de zgură de la Iași, dar s-a retras în ultimul moment.
Chinuită de o accidentare la genunchiul drept, sportiva a decis că a venit momentul să se opereze. Intervenția a fost una de succes, iar jucătoarea aflată pe locul 36 în clasamentul WTA a făcut o postare în mediul online.
”Fiecare eșec este o altă oportunitate de a crește. Mulțumesc tuturor celor care s-au gândit la mine și mi-au trimis mesaje. Recuperarea începe acum. Ne revedem pe teren foarte curând”, a scris ea, pe contul Instagram, urcând și fotografii de pe patul de spital.
Ce urmează pentru Jaqueline CristianFără doar și poate, anul 2026 nu a fost unul prea strălucit pentru Jaqueline Cristian. A fost eliminată încă din primul tur la toate cele trei Grand Slam-uri, Australian Open, Roland Garros și Wimbledon, iar cel mai bun rezultat este o semifinală la Strasbourg.
După operația la genunchi, jucătoarea va începe recuperarea și, cel mai probabil, va rata marile turnee de la Toronto și Cincinnati, dar speră ca va putea reveni pe teren la US Open, care se va desfășura în perioada 30 august – 13 septembrie.
Jaqueline Cristian, schimbare importantăLa începutul sezonului, Jaqueline Cristian a făcut o schimbare radicală. După ce ani de zile a jucat în echipament Nike, deși nu era recompensată în vreun fel de gigantul american, sportiva a semnat un contract important cu firma italiană Fila.
Și tocmai noul echipament i-a jucat o festă la turneul de la Miami, din luna martie. Momentul în care servea în timpul unui meci a fost surprins într-un stop cadru pe rețele de socializare, iar fustița roz era ridicată mai sus decât se aștepta toată lumea.
Chiar dacă purta pantaloni scurți pe dedesubt, nu puțini au fost ce înșelați de culoarea echipamentului și care au crezut că românca a lăsat totul la vedere. În mediul online au fost discuții aprinse după această scenă.
| # | Наименование новости | Тональность | Информативность | Дата публикации |
|---|---|---|---|---|
| 1 | Jaqueline Cristian s-a operat: „Toată energia mea este îndreptată spre recuperare!” | 0 | 8.96 | 15-07-2026 |
| 2 | Paula Badosa și-a îngrijorat admiratorii după ce a apărut pe patul de spital. Ce a pățit sportiva | 0 | 8.68 | 07-08-2026 |
| 3 | Lovitură uriașă înainte de US Open! Jannik Sinner s-a retras de la un turneu important. Probleme pentru liderul mondial | 0 | 7.81 | 09-08-2026 |
| 4 | La 28 de ani, Aryna Sabalenka a făcut anunțul, după ce și-a îndeplinit marele vis: ”Mi-a schimbat viața” | 0 | 9.93 | 23-07-2026 |
| 5 | Marea campioană a ajuns la sapă de lemn, după ce a pierdut averea de 36 de milioane de euro: ”M-am îndrăgostit orbește” | 0 | 9.6 | 24-07-2026 |
| 6 | Серена Уильямс снялась с Roland Garros | 0 | 0 | 30-09-2020 |
| 7 | Шестая ракетка мира Квитова снялась с Roland Garros из-за травмы руки | 0 | 0 | 27-05-2019 |
| 8 | Tenismena română s-a căsătorit în mare secret. Cine este alesul inimii | 0 | 10.91 | 09-08-2026 |
| 9 | Исинбаева сообщила, что выпишется из больницы на следующей неделе | 0 | 0 | 27-08-2020 |