Вход на сайт

Просмотр новости

Найдите то, что Вас интересует

Vedeta oltenilor care a primit nota 4 în Universitatea Craiova - Levski: „«Mămălicki»! Mult zgomot pentru nimic” » Cine a ieșit în evidență

Дата публикации: 29-07-2026 20:20:00

Universitatea Craiova - Levski Sofia 2-2. Cine s-a remarcat și cine a rămas restant în returul confruntării din turul III al preliminariilor Champions League, partidă încheiată cu o remiză care lasă campioana în afara preliminariilor Champions League (2-2). Mai jos, notele GSP după seara europeană încheiată amar în Oltenia.
Alb-albaștrii n-au găsit soluții pentru a rezolva „puzzle-ul Levski” nici la manșa retur. ...

Основное содержимое страницы с новостью.

Articol de Remus Dinu - Publicat miercuri, 29 iulie 2026 23:20 / Actualizat joi, 30 iulie 2026 01:31

Universitatea Craiova - Levski Sofia 2-2. Cine s-a remarcat și cine a rămas restant în returul confruntării din turul III al preliminariilor Champions League, partidă încheiată cu o remiză care lasă campioana în afara preliminariilor Champions League (2-2). Mai jos, notele GSP după seara europeană încheiată amar în Oltenia.

Alb-albaștrii n-au găsit soluții pentru a rezolva „puzzle-ul Levski” nici la manșa retur. Timp de o repriză, suficient cât să „amputeze” speranțele unui come-back oltenesc, campioana Bulgariei a dat tonul în Bănie și a expus din plin vulnerabilitățile craiovenilor, înainte ca gazdele să găsească resurse pentru a reechilibra jocul. Golurile lui Bancu și Rus n-au fost de ajuns!

Dezavantajați de scorul de la Sofia, oltenii n-au putut smulge mai mult de un 2-2 miercuri seara, ratând principalul obiectiv al începutului de sezon.

Notele oltenilor după Universitatea - Levski 2-2

Laurențiu Popescu (7) » Mascat, a văzut târziu șutul de la distanță care a „paralizat” toată defesiva Craiovei, la 0-1. A rezultat un plonjon întârziat și ineficient. Nimic de făcut la golul doi, dar și-a intrat în rol în partea secundă, când a salvat extraordinar la trei mari ocazii ale bulgarilor.

Stevanovic (5) » Prins și el în lanțul ezitărilor care au făcut KO defensiva Craiovei în prima repriză. Ceva mai precis după minutul 30, când Craiova își clădea minuțios revenirea. Coelho l-a înlocuit în minutul 67.

Rus (7) » Nici el n-a putut ține în frâu degringolada primelor 20 de minute, dar s-a revanșat cu execuția magistrală prin care oltenii au egalat la doi. N-a rezistat tentației de a executa lovitura liberă, pe care a bătut-o imperial!

Screciu (6) » Nu a greșit flagrant în niciun moment, a încercat în permanență să-și impulsioneze colegii din linia defensivă.

Mora (5) » Alteori un „ghimpe” pentru defensivele adverse, azi n-a prins cea mai inspirată zi.

Cicâldău (5) » Oltenii ar fi așteptat mai mult de la el, dar „Cic” nu și-a putut accesa versiunea lui ideală.

Anzor (6) » Muncă titanică dusă în luptele de gherilă de la jumătatea terenului. Devotament absolut, cu toate că nu i-a ieșit chiar totul.

Bancu (7) » Cine altcineva putea însufleți o echipă letargică dacă nu căpitanul ei? A dat dovadă de „killer instinct” și a fructificat centrarea precisă a lui David Matei, punctând pentru 1-2 înainte de pauză. Implicat până la ultima picătură de energie, n-a mai putut livra și alt moment salvator.

D. Matei (6) » „Arma secretă” aleasă de Coleho pentru a-i deruta pe bulgari. Debutul pe scena europeană a fost unul complicat, ținând cont de modul în care au evoluat ostilitățile. Pe final de primă repriză, a regizat faza golului lui Bancu, livrând o centrare precisă pentru căpitan. Firesc, a avut și momentele lui de absență din joc, fiind înlocuit spre final.

Nsimba (6) » A dus greul în ofensivă, războindu-se corp la corp cu dificilii fundași bulgari. A irosit o mare ocazie la 2-2, care ar fi putut rescrie soarta calificării.

Baiaram (4) » „Mămălicki”! Mult zgomot pentru nimic, cu toată cascada de driblinguri cu care a încercat să-i adoarmă pe bulgari! „Decarul” juveților a fost restant pe toată durata partidei, producând mult prea puține momente pozitive în jocul Universității.

Au intrat pe parcurs:

Teles (6) » Trimis pe teren în locul lui Mora pentru a înzdrăveni mecanismul ofensiv. Realizări puține în dreptul portughezului.

Monday Etim (5) » Nimic notabil în jumătatea de oră petrecută în iarbă, fără contribuții ofensive mai de Doamne ajută.

Tudor Băluță (6) » Introdus în locul unui fundaș, în momentele în care oltenii declanșau asaltul final. Mijlocașul n-a putut „livra” ce i-a solicitat Coelho.

Heriberto Tavares (-) » Introdus în teren în minutul 77, a evoluat prea puțin pentru a fi notat

Elisor (-) » Introdus în teren în minutul 77, a evoluat prea puțin pentru a fi notat

Antrenor: Filipe Coelho (6) » Concluzie nefardată: tocmai a picat cel mai important test de la preluarea mandatului. O bilă albă pentru decizia de a-l titulariza pe David Matei. Totuși, nu a reușit să schimbe cursul calificării prin schimbările efectuate. La adăpostul celor trei trofee, Coelho respiră deocamdată: contestatarii încă ezită să-și arate colții. Totuși, Oltenia ar fi așteptat mai mult din această „dublă”, iar responsabilitatea eliminării e în mare parte a lui.

Notele primite de fotbaliștii lui Levski

Vutsov (6) » Fără vreo vină la cele două goluri ale românilor, s-a achitat bine de sarcini, în rest.

Aldair Neves (7) » L-a lăsat perplex pe Laurețiu Popescu în minutul 16, când a punctat printr-un trasor nemilos de la distanță. Arțăgos, nu le-a făcut prea multe concesii oltenilor.

Dimitrov (7) » Solid în mai toate duelurile, a fost aproape să înscrie cu capul în repriza secundă, când a nimerit transversala.

Serafimov (6) » Viguros, tare pe picioare în majoritatea momentelor.

Maicon (6) » Românii au găsit prea puține breșe la el în flanc.

Bouras (6) » O piatră de temelie în jocul lui Levski, a evoluat în nota echipei.

El Moubarik (6) Prestație fără prea multe fisuri din partea marocanului.

Serginho (7) » Viclean și cu știința jocului, i-a așezat balonul lui Everton Bala la faza golului inaugural.

Oko-Flex (5) » Irlandezul nu a fost în meci, a fost înlocuit în minutul 55.

Everton Bala (8) » Și-a etalat din plin calitatea la golul care a deschis balul în Bănie, cadrând ideal printr-o „mare” de picioare. Tehnică peste medie, atingeri meseriașe. Fotbalist, într-un cuvânt.

Reinaldo (6) » Util, satisfăcător în jocul combinativ propus de băieții lui Julio Velazquez.

Au intrat pe parcurs:

Makoun (6) » Venezueleanul a fost trimis în lutpă după pauză, în locul lui Serafimov. Și-a respectat fișa postului și a contribuit și el la anihilarea acțiunilor disperate ale Craiovei.

Centelles (6) » L-a suplinit cu brio pe marcatorul golului secund, Aldair Neves.

Soula (6) » Francezul a încercat să producă mai mult deranj decât Oko-Flex, coechipierul pe care l-a înlocuit. O bilă albă pentru implicarea etalată și pe fază defensivă.

Trdin (-) » Utilizat începând cu minutul 77. A evoluat prea puțin pentru a primi un calificativ.

Perea (-) » Utilizat începând cu minutul 77. A evoluat prea puțin pentru a primi un calificativ.

Antrenor: Julio Velazquez (7) » Spaniolul a pregătit jocul cu multă încredere, bulgarii n-au venit pe „Oblemenco” să joace la trecerea timpului. Timp de aproape o repriză, Levski a subordonat-o pe Universitatea, iar meritul e și al tehnicianului de 47 de ani.

Arbitru: Matteo Marcenaro / Asistenți: Davide Imperiale și Andrea Zingarelli - toți nota 7

Схожие новости

#Наименование новостиТональностьИнформативностьДата публикации
1Universitatea Craiova - Levski Sofia 2-2! Leka noşt, deţa! Campioana iese din scenă în turul 2 din UCL! Rămânem încă un an în afara fotbalului care contează08.0129-07-2026
2Prima consecință în Bănie după eliminarea din Liga Campionilor? » „Simt că Baiaram va pleca”06.8930-07-2026
3Note GSP la Levski Sofia - Universitatea Craiova » Cine a fost olteanul de OPT07.5322-07-2026
4Note GSP la Universitatea Craiova - Vitebsk » MVP nescontat la startul returului din Bănie07.4415-07-2026
5Trucul încercat noaptea trecută, la ora 04:00, de suporterii Craiovei09.1129-07-2026
6Presa din Bulgaria a reacționat după Universitatea Craiova - Levski: „O seară albastră uluitoare! 16 ani sunt destui!”06.9429-07-2026
7Răfuială în tribune la Craiova - Levski! Jandarmii au intervenit de urgență09.1129-07-2026
8Fotbalist cu 200 de meciuri în Liga 1, discurs-manifest după Craiova - Levski: „Cârpeli!”010.6630-07-2026
9Așa ia gol Craiova! » Două capitole la care oltenii stau HORROR08.3330-07-2026
10Directorul Gazetei l-a pus la punct pe Filipe Coelho după Universitatea Craiova - Levski: „El nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu îi miroase”08.5530-07-2026

Классификация: Спорт. Схожих патентов: 0. Схожих новостей: 10. Тональность: 0. Информативность: 10.09. Источник: www.gsp.ro.